|
C’era
‘na vota…
e… ‘ncuminciava ‘u cuntu
d’i cosi capitati natru tempu…
e… tutti zzitti a séntiri parlari
d’u magu e d’u zzu Peppi ‘u carritteri
chi, ‘nsemmula, trasennu ‘nta ‘na grutta
truvaru ‘na cascitta c’u tesoru
e c’u rispettu, ficiru a mità.
‘U poveru
zzu Peppi ora, era riccu,
a tutti raccuntava ‘a magia,
pinzava di canciarisi ‘u misteri.
Ma quannu ‘u magu ‘ncontra ‘n carritteri,
esige almeno un po’ di cortesia
e ‘u zzu Peppi pi’ riconoscenza,
in segno di grandissimo rispetto,
‘o magu regalò sceccu e carrettu.
‘U Principi
sintennu d’u tesoru
emise l’ordinanza di sequestro
e ‘u zzu Peppi, poveru e delusu,
carutu ‘nta miseria cchiù totali,
comu prima turnau, tali e quali.
È da quel tempo che restò quel detto:
“statti alla larga d’i cristiani furbi,
si nun vo’ perdiri lu sceccu e lli carrubbi”.
|