Anfin’a
quannu campu ‘nta ‘sta terra
mi vogghiu sbizzarriri a puisiari,
ca prima ca quarcunu mi sutterra
iò sper’i ‘sta passioni cumplitari.
‘A puisia
ti nasci ‘nta la menti
e cu lu sentimentu si curtiva
quannu ti senti nun ci voli nenti
a manteniri ‘a fiamma sempri viva.
‘Na
cosa ‘a pensi e subbitu la scrivi
e facili ti veni a ddialugari
si cu lu cori sempri tu ci arrivi
ccussì ‘i megghiu cosi pò cuntari.
Diventa
cchiù liggera ‘a suffirenza
si a’ tristizza ci duni culuri,
‘a pena ch’era assai si fa menza
e menzu ti diventa ‘u duluri.
Nun
sempri poi aviri tutti ‘i cosi,
c’è sempri quacchi cosa ca ti manca,
ma si ci levi ‘i spini a tutti ‘i rosi
‘a vita si fa chiatta e poi ti stanca.
Pigghia
‘a vita allegra, senti a mmia,
quannu ti pari ca la notti è scura
c’è sempri la spiranza d’a chiarìa
e sempri è vita, finu a quannu dura.
|