|
Quann’era
nicu, m’u ricordu ancora,
jucava ch’ì buttùna e cch’ì nuciddi,
a ‘ncàgghia, a mmucciarédda, a nesci fora,
cosi d’a nostra età di picciriddi.
‘Ssittàtu
fora, sutta d’u barcuni
parlannu di la nuci e d’u marvìzzu
avénnu pì sedili lu scaluni
o puru quarchi pezzu di fullìzzu,
facennu lu majaru c’u ll’amici
‘mmucciava carchi cosa e pì maggìa
facennu smorfi e ‘u segnu di la cruci
chiddu ch’aveva in manu mi sparìa.
Bastava
nenti p’essiri ‘mpurtanti,
p’avìri lu cunsensu d’i carusi,
p’avìri lu rispettu comu ‘e santi,
p’avìri sordi ‘nsani e sordi sfusi.
La sira,
quannu poi ristava sulu
facénnumi l’esami di cuscienza
p’u scantu mi trimava puru ‘u culu
e lu duluri mi strinciva ‘a panza.
|