|
‘N’menzu
‘na strata stritta di campagna
passava ‘n viddaneddu cu lu sceccu
si nni jeva a fari ligna ‘nta muntagna
pi còciri la pasta cu lu maccu.
Mentri pi ddà cchianata iddu arrancava,
pusatu supra ‘n peri di carrubba
vitti n’aceddu niru ca vardava
versu nu ramu d’arbiru di sorba.
Supra ddu ramu c’era ‘n acidduzzu
tuttu scantatu, poviru mischinu,
trimava ca viria ddu quarquarazzu,
pinzava ch’a la fini era vicinu.
Capennu lu piriculu riali
ddu poviru viddanu si firmau
e cu la carma e vuci raziunali
o quarquarazzu, iddu, cci parlau:
«Mi pari giustu fariti capiri
ca prima di pinzari pi’ la panza
cunveni aviri carma e ragiunari,
bisogna aviri a postu la cuscenza.
‘N’to munnu, amicu caru, è bon’usanza
lassari ‘a forza e usari la bontà,
‘un sempri vali, sai, la priputenza,
chidda ca nui chiamamu “priorità”!»
Dintr’a visazza aviva la scupetta,
la misi ‘n tiru e pigghiau la mira,
cu lu grillettu fici ‘na duppietta
e si fici la spisa pi’ la sira.
Tuttu cuntentu ìu pi’ lla so’ strata,
misi la caccia dintra la visazza
e ogni tantu dava ‘na vardata
supra li ramie mmenzu d’i cannizza.
Lu sceccu dissi: «sugnu n’animali
ma varda ‘u casu e la fatalità,
chidd’omu ch’è chiamatu raziunali
sbagghia cchiù spissu e fa bistialità».
|